Principiul 80/20 este, probabil, cel mai citat şi cel mai superficial aplicat concept din managementul modern. În varianta sa uzuală, devine o tehnică de time management: concentrează-te pe 20% din activități care produc 80% din rezultate. Utilă ca regulă personală, dar insuficientă ca principiu organizațional. La scară de organizație, Pareto devine un filtru de selecție structurală cu consecințe radicale.

Diferența esențială este aceasta: aplicat individual, Pareto te ajută să aloci mai bine un timp fix. Aplicat organizațional, Pareto te ajută să identifici structurile care produc sau consumă disproporționat valoare. Iar structurile sunt mult mai greu de schimbat decât programul unei zile.

80% din problemele organizaționale au rădăcini structurale concentrate

În practica intervențiilor RealTime, observăm un pattern consistent: indiferent de sectorul sau dimensiunea companiei, marea majoritate a problemelor operaționale — decizii lente, marjă comprimată, oameni buni subutilizați, cash flow impredictibil — au originea într-un număr mic de cauze structurale. Simptomele sunt numeroase şi vizibile. Cauzele sunt puține şi adesea neadresate, tocmai pentru că sunt structurale, deci mai greu de sesizat în cotidianul operațional.

Valoarea Filtrului Pareto, în metodologia RealTime, constă în disciplina de a observa simptomele şi de a urca sistematic spre cauzele structurale. O companie cu cash flow impredictibil poate părea că are o problemă financiară. De regulă, are o problemă de viteză decizională — adică aprobările durează mai mult decât ciclul natural al numerarului. Tratarea simptomului financiar fără adresarea cauzei decizionale produce ameliorare temporară, înşă trebuie intervenit pe cauzele structurale.

Selectivitatea ca principiu

Pareto guvernează şi modul în care RealTime alege companiile cu care lucrează. Dintre toate companiile care intră în contact cu metodologia, aproximativ 20% au atât potențialul de transformare necesar, cât şi premisele structurale pentru ca o intervenție să producă Return on Intelligence de cel puțin 8×. Cu acestea lucrăm, deoarece o intervenție fără premisele necesare nu ar produce valoarea garantată.

Această selectivitate este onestitate față de client şi disciplină față de metodologie. Maximum 8–10 engagements active simultan asigură că fiecare organizație cu care lucrăm primeşte toată capacitatea de intervenție a studioului.

„REFUZĂM 80% dintre companiile analizate, ca să ne concentrăm pe 20% care contează. Nu e doar principiu, este cum lucrăm.”